Meniul paginii
Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Întîlnirea Președintelui raionului cu directorii de școli
Publicat la: 26.09.2013   

La 24 septembrie 2013, în sala de ședințe a Consiliului raional Criuleni s-a desfășurat întîlnirea Președintelui raionului cu managerii educaționali din raion – directorii de școli. La ședință au participat: conducerea raionului, responsabili din cadrul Consiliului raional și managerii educaționali.

Ședința a fost convocată de către Președintele raionului Criuleni, dl Vitalie ROTARU cu scopul de a se familiariza cu situația instituțiilor școlare în pregătirea către sezonul rece al anului, cu problemele apărute și de a găsi căile de soluționare a acestora. Alte subiecte puse în discuție au fost: proiectul de instalare a ușilor și ferestrelor termopan prin școli, alimentarea elevilor și frecvența acestora la ore.

Directorii au raportat situația, la subiectul dat, în instituțiile administrate. Astfel, s-a constatat că majoritatea instituțiilor sunt gata pentru sezonul rece, doar în unele s-au depistat cîteva probleme. Întru soluționarea acestora, dl Vitalie ROTARU a indicat responsabililor din cadrul Consiliului raional, dlui Tudor MALAI – Vicepreşedinte al raionului, responsabil de domeniul Dezvoltare comunitară și dlui Anton CRUPA – șef interimar al Direcţiei Dezvoltare Comunitară, să ia problemele apărute la control și în scurt timp să amelioreze situația.

De menționat că majoritatea directorilor s-au implicat activ în pregătirea instituțiilor școlare către sezonul rece al anului.

Managerii instituțiilor școlare s-au arătat indignați de faptul că proiectul de instalare a ușilor și ferestrelor termopan încă nu s-a dat spre execuție. Sezonul rece se apropie și o mare parte din căldură se pierde din motivul ușilor și ferestrelor defectate. Această problemă este frecventă în majoritatea instituțiilor școlare și necesită o soluționare cît mai urgentă.

De asemenea, Președintele raionului a indicat responsabililor ca toate avertizările meteorologice să fie transmise și prin școli.

Un alt subiect pus în discuție în cadrul ședinței a fost alimentarea elevilor. Dl Vitalie ROTARU a accentuat că hrana oferită trebuie să fie de calitate și preparată în condiții igienice. Astfel, Comisia Raională, compusă din reprezentanţii serviciilor raionale abilitate, vor verifica permanent situația la capitolul alimentării în fiecare instituție școlară și grădinițe.

Problema frecvenței elevilor la ore s-a dovedit a fi una importantă, deoarece de acest factor depinde calitatea studiilor. Astfel, dl Vitalie ROTARU a menționat că fiecare instituție școlară trebuie să aibă o conlucrare strînsă cu polițistul de sector și asistentul social din comunitate, pentru a asigura o frecvență mai bună a elevilor la ore.

La finalul ședinței s-a discutat despre sărbătoarea „Ziua profesorilor”, organizată de către Consiliul raional Criuleni, care se va desfășura la 4 octombrie.

 

Aparatul Președintelui raionului


Ultima redactare: 26.09.2013   
Accesări: 1096


Alte Noutăți

Publicat la: 12.01.2022   
Accesări: 47
Publicat la: 11.01.2022   
Accesări: 46
Publicat la: 11.01.2022   
Accesări: 40
Publicat la: 11.01.2022   
Accesări: 27
Publicat la: 10.01.2022   
Accesări: 56
Publicat la: 03.01.2022   
Accesări: 120
Publicat la: 28.12.2021   
Accesări: 93
Publicat la: 24.12.2021   
Accesări: 70
Publicat la: 23.12.2021   
Accesări: 103
Publicat la: 22.12.2021   
Accesări: 82
Publicat la: 21.12.2021   
Accesări: 69
Publicat la: 21.12.2021   
Accesări: 63
Publicat la: 20.12.2021   
Accesări: 66

1 - 20 din 1422
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile