Meniul paginii
Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Festivalul raional „Din inima familiei”
Publicat la: 15.05.2023   

Tradițional, în ajunul sărbătorii familiei, în raionul Criuleni se desfășoară festivalul raional „ Din inima familiei”, un eveniment inedit organizat pentru a pune în valoare rolul și locul familiei, precum și obiceiurile și tradițiile strămoșești, organizat anul acesta în satul Zăicana.
Și de data aceasta colectivele folclorice din localitățile raionului Criuleni au adus pe scena improvizată din ograda Casei de Cultură, datini și obiceiuri de familie una mai frumoasă decât alta, care ne reprezintă ca neam în întreaga lume.
Festivalul a demarat cu binecuvântarea protiereului mitrofor al bisericii din localitate, părintele Oleg Vieru, urmat de parada portului popular. Alaiul însoțit de muzică, dans și voie bună și încurajat, de către localnici și oaspeții lor, a parcurs pe jos, calea din ograda bisericii până la Casa de Cultură, trezind admirația și mândria participanților. Acest tablou fermecător i-a determinat pe săteni să lase totul la o parte și să se alăture alaiului multicolor.
Pe parcursul zilei de duminică, locuitorii satului Zăicana, inclusiv băștinașii de pretutindeni, și oaspeții lor au savurat cu plăcere melodii, datini, obiceiuri și tradiții, păstrate și promovate cu consecvență în raionul Criuleni. În cadrul evenimentului, colectivele participante au prezentat un bogat și variat program artistic- jocuri de ritual, datini și obiceiuri, dans și cântece populare autentice, demonstrând o data în plus că acolo unde este dorință, elan, demnitate și verticalitate, este asigurată continuitatea noastră ca neam pe acest pământ. De menționat că pe lângă tendința de a reînvia creația populară, folclorul autohton, a reveni la izvoare, la tradițiile și obiceiurile strămoșilor, la Festival au fost vernisate și expoziții de lucrări ale meșterilor populari din localitate, bucate tradiționale. Au fost omagiate cuplurile din localitate, care au conviețuit împreună 50 ani și 60, precum și cuplurile tinere, nou formate.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, Vă adresăm calde și sincere felicitări, însoțite de alese urări de sănătate, prosperare și speranțe împlinite. Fiți fericiți în sânul familiei Dumneavoastră!

Ultima redactare: 15.05.2023   
Accesări: 142


Alte Noutăți

Publicat la: 25.09.2023   
Accesări: 48
Publicat la: 22.09.2023   
Accesări: 49
Publicat la: 20.09.2023   
Accesări: 69
Publicat la: 15.09.2023   
Accesări: 97
Publicat la: 15.09.2023   
Accesări: 69
Publicat la: 04.09.2023   
Accesări: 53
Publicat la: 29.08.2023   
Accesări: 101
Publicat la: 27.08.2023   
Accesări: 108
Publicat la: 24.08.2023   
Accesări: 137
Publicat la: 10.08.2023   
Accesări: 115
Publicat la: 10.08.2023   
Accesări: 108
Publicat la: 08.08.2023   
Accesări: 133
Publicat la: 07.08.2023   
Accesări: 84
Publicat la: 18.07.2023   
Accesări: 95

1 - 20 din 1704
Ultimele noutăţi
22.09.2023
ANUNȚ!!!
Recomandări

Utile