Meniul paginii
Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Un trandafir, o lumînare pentru Sfîntul Ștefan cel Mare
Publicat la: 16.07.2013   

Duminică, 14 iulie curent, în s. Slobozia-Dușca din raionul Criuleni, a avut loc cea de-a XIII-a ediție a Festivalului raional al cîntecului patriotic cu genericul ”Un trandafir, o lumînare pentru Sfîntul Ștefan cel Mare”.

Festivalul are ca scop educarea spiritului patriotic, proslăvirea și comemorarea Marelui Domnitor al Ţării Moldovei - Ştefan cel Mare şi Sfînt.

Evenimentul se desfășoară în fiecare an în diferite localități ale raionului.

Manifestația a fost organizată de Secția Cultură și Turism a Consiliului raional Criuleni în colaborare cu Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari și primăria satului Slobozia-Dușca.

Circa 350 de persoane – colaboratori ai Consiliului Raional, locuitori ai raionului, elevi, preoți, s-au adunat la Casa de cultură, pentru a cinsti memoria marelui domnitor. Aici a sunat Fanfara satului, dirijor Boris Ţurcanu, întorși recent de la un Festival din Italia. În holul Casei de cultură a fost amenajată o expoziţie a meşterilor populari din raion.

Cu ocazia evenimentului, cu începere la ora 8:00, în biserica din sat s-au desfășurat Liturghia și Acatistul închinate lui Ștefan cel Mare. La serviciul divin au fost prezenți Protopopul de Criuleni și Dubăsari, părintele Teodor Pelin și preoți din toate localitățile raionului.

Festivalul a fost deschis la ora 12:00 de sunetul buciumurilor, pe fonul cărora a intrat în scenă Marele voievod Ştefan cel Mare – jucat de actorul Teatrului ”Mihai Eminescu”, Nicolae Darie. După aceasta, scena a fost preluată de colectivele artistice cu titlul onorific ,,Model” din raion, corurile bisericeşti din localitățile: Boșcana, Izbiște, Slobozia-Dușca, Mașcăuți, de interpreta Jana Gherbovei și de grupul vocal al Centrului de Cultură și Tineret ,,Gr. Sîrbu” din or. Criuleni. Participanții au interpretat cîntece de proslăvire și comemorare a Domnitorului Ștefan cel Mare, au recitat poezii patriotice și au prezentat dansuri populare.

La sărbătoare a fost prezent și dl Vitalie Rotaru, Președintele raionului Criuleni, care a venit cu un discurs de omagiu pentru marele domnitor, menționînd că acest festival este ca o emblemă a raionului și trebuie să aibă o continuitate, pentru că în fiecare om trăiește Ștefan cel Mare.

Secţia Cultură şi Turism a înmînat tuturor participanţilor la festival diplome şi Trofeul festivalului, confecţionat de meşterul popular - Victor Pelin, iar Protopopul de Dubăsari şi Criuleni, T. Pelin le-a înmînat icoana cu chipul lui Ştefan cel Mare şi cîte un CD.

Festivalul a luat sfîrşit cu tradiţionalul cîntec ,,Cînd o fi să moară Ştefan”, cîntat de tot publicul spectator prezent la festival.

 

Aparatul Președintelui


Ultima redactare: 22.07.2013   
Accesări: 4936


Alte Noutăți

Publicat la: 20.11.2025   
Accesări: 143
Publicat la: 27.10.2025   
Accesări: 301
Publicat la: 26.08.2025   
Accesări: 426
Publicat la: 27.06.2025   
Accesări: 465
Publicat la: 19.06.2025   
Accesări: 354
Publicat la: 04.06.2025   
Accesări: 249
Publicat la: 26.05.2025   
Accesări: 334
Publicat la: 26.05.2025   
Accesări: 331
Publicat la: 23.05.2025   
Accesări: 292
Publicat la: 22.05.2025   
Accesări: 361

1 - 20 din 1838
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile