Vizita Prim-ministrei Republicii Moldova în raionul Criuleni.
Astăzi, 02.08.2022 Prim-ministra Republicii Moldova, doamna Natalia Gavriliță, a efectuat o vizită de lucru în raionul Criuleni unde s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților publice locale din raion . Discuțiile s-au axat pe subiecte ce țin de situația curentă din țară, mai ales domeniile de securitate și economie dar și provocările cu care se confruntă Guvernul în gestionarea crizelor care continua să afecteze Republica Moldova. La rândul lor primarii s-au referit la problemele pe care le întâmpină localitățile pe care le conduc, subiecte ce țin de delimitarea masivă a terenurilor, dar și simplificarea procedurii de vânzare a loturilor de teren aflate în gestiunea primăriilor. Totodată, primarii au salutat acțiunile lansate de Guvern în vederea dezvoltării localităților, dar și reformării sectoarelor principale.