La 14 aprilie 2013, în or. Ungheni, s-a desfășurat Festivalul-concurs Naţional de folclor al copiilor, ediţia I.
Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Culturii al RM, Centrul de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial și a avut ca scop cercetarea, valorificarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare, îmbogăţirea repertoriului formaţiilor folclorice de copii din republică.
Ca rezultat al atestării de către Secţia Cultură şi Turism a Consiliului raional Criuleni (şef secţie Valentina Bobeico) a colectivelor artistice de amatori la titlul onorific ,,model” şi conform ordinului Ministerului Culturii al RM nr. 52, din 05.03.2013, pentru a participa la festivalul menționat a fost selectată formaţia folclorică de copii cu titlul onorific model ,,Băştinaşii” din satul Hîrtopul Mare, raionul Criuleni, conducător artistic Lidia Stăvilă.
Ţinînd cont de autenticitatea, valoarea şi prezentarea scenică a repertoriului, precum şi de costumul popular, juriul a apreciat unanim reprezentativitatea şi specificul baştinei acestui colectiv, autenticitatea vestimentaţiei tradiţionale locale şi recuzitei corespunzătoare obiceiului, măiestria artistică şi ţinuta scenică a colectivului, oferindu-i titlul de ,,Laureat” al Festivalului-concurs Naţional şi ,,Premiul Mare”.