Meniul paginii
Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Ședința Comisiei raionale pentru protecția persoanelor aflate în situație de dificultate.
Publicat la: 20.08.2021   

La data de 19.08.2021 în sala mică a Consiliului raional Criuleni a avut loc ședința Comisiei raionale pentru protecția persoanelor aflate în situație de dificultate, fiind prezidată de către vicepreședintele raionului - dl Oleg OGOR, cu prezența celorlalți membri ai comisiei și asistenții sociali comunitari din 20 de localități ale raionului. În cadru ședinței au fost puse în discuție trei subiecte: semnarea actului de confidențialitate a datelor cu caracter personal de către membrii Comisiei, examinarea cererilor de acordare a susținerii financiare în cadrul Serviciului social ”Pachet alimentar unic”, care a fost instituit începând cu 1 iunie 2021, prin intermediul căruia vor fi susținute 89 de persoane în sumă totală de 94 340 lei și examinarea cererii de acordare a finanțării în cadrul Serviciului social ”Suport monetar” a unui dosar, cu acordarea sumei de 4 000 lei. Organizarea și activitatea Comisiei fiind puse în sarcina dnei Ludmila Brînza, șef Direcție Asistență Socială și Protecția Familiei din cadrul Consiliului raional Criuleni.

 


Ultima redactare: 08.09.2021   
Accesări: 96


Alte Noutăți

Publicat la: 25.10.2021   
Accesări: 53
Publicat la: 22.10.2021   
Accesări: 70
Publicat la: 13.10.2021   
Accesări: 42
Publicat la: 08.10.2021   
Accesări: 68
Publicat la: 08.10.2021   
Accesări: 84
Publicat la: 07.10.2021   
Accesări: 45
Publicat la: 05.10.2021   
Accesări: 60

1 - 20 din 1364
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile