Meniul paginii
Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Autospeciale de intervenție noi în gestiunea Secției Situații Excepționale Criuleni!
Publicat la: 10.10.2016   

La data de 8 octombrie curent, la stadionul raional din or. Criuleni, a avut loc ceremonia oficială de înmînare a două autospeciale de intervenție Secției Situații Excepționale Criuleni.

La eveniment au fost prezenți dl Alexandru JIZDAN, ministrul Afacerilor Interne; dl Ion ȚURCAN, general maior de poliție, viceministrul Afacerilor Interne; dl Iurie ANDRIUȚA, președintele raionului, dl Einar VALLBAUM, deputat în Parlamentul Estoniei, dna Inga IONESII, ambasadorul Republicii Moldova în Estonia; dl Nicolae VASCAN, șef al Inspectoratului de Poliție Criuleni, precum și colaboratorii Secției Situații Excepționale Criuleni.

O autospecială de intervenție a fost transmisă Secției Situații Excepționale Criuleni de către dl Alexandru JIZDAN, ministrul Afacerilor Interne. Această autospecială este una din cele 23 destinate SPSCE al MAI, achiziționate grație unui credit-export între statul nostru și Austria. Ea este dotată cu echipament de stingere a incendiilor, utilaj de descarcerare și scară culisabilă de 12 metri, toate necesare pentru lucrări de lichidare a consecințelor situațiilor excepționale.

A doua autospecială a fost adusă în dar și înmînată Secției Situații Excepționale Criuleni de către dl Einar VALLBAUM, Cavaler al Ordinului Republicii Moldova, Cetățean de Onoare al raionului Criuleni, în semn de prietenie și colaborare între r-nul Criuleni și regiunea Laane-Viru din Estonia.În discursul său, dl Einar a menționat că intervine cu ajutor de fiecare dată cînd are posibilitate, i-a mulțumit pe toți colaboratorii Secției Situații Excepționale Criuleni pentru munca prestată întru ajutorarea tuturor cetățenilor din raion și a menționat că autospeciala are numele „Elis 1” în cinstea fiicei sale.

Evenimentul a avut loc într-o zi cu temperaturi joase și precipitații, dar gestul făcut cît de Ministerul Afacerilor Interne, atît și de dl Einar VALLBAUM a creat o atmosferă caldă și a redat speranța de bunăstare tuturor.


Ultima redactare: 11.10.2016   
Accesări: 1207


Alte Noutăți

Publicat la: 15.03.2024   
Accesări: 195
Publicat la: 14.03.2024   
Accesări: 96
Publicat la: 26.02.2024   
Accesări: 138
Publicat la: 26.02.2024   
Accesări: 63
Publicat la: 23.02.2024   
Accesări: 92
Publicat la: 23.02.2024   
Accesări: 67
Publicat la: 13.02.2024   
Accesări: 123
Publicat la: 30.01.2024   
Accesări: 139
Publicat la: 26.01.2024   
Accesări: 117
Publicat la: 24.01.2024   
Accesări: 79
Publicat la: 23.01.2024   
Accesări: 103
Publicat la: 23.01.2024   
Accesări: 100
Publicat la: 16.01.2024   
Accesări: 86
Publicat la: 15.01.2024   
Accesări: 138
Publicat la: 10.01.2024   
Accesări: 150
Publicat la: 29.12.2023   
Accesări: 224
Publicat la: 29.12.2023   
Accesări: 74
Publicat la: 21.12.2023   
Accesări: 135

1 - 20 din 1746
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile