ALEGERILE - 2016
Comunicat informativ
Consiliul electoral al circumscripției electorale Criuleni, nr.12 în ședința sa din 28 septembrie curent a constituit Birourile Electorale ale Secțiilor de Votare (BESV) , care vor organiza și desfășura în unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I din raion alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.
Conform legislației electorale secretarii consiliilor locale, în termen de 2 zile, vor organiza primele ședințe organizaționale ale birourilor constituite, în cadrul cărora va fi aleasă conducerea (președintele, vicepreședintele și secretarul) acestora.
În redacția precum urmează este reflectată componența nominală a tuturor 40 de birouri electorale constituite.
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/1 Criuleni-Sud
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Ceban Angela |
a.n. 1973, studii medii speciale, inspector pe cadre ȘP Criuleni, tel. 069229364, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Bruma Natalia |
a.n. 1983, studii medii, croitoreasă SRL Uniform GSM, din partea partidului Socialiștilor din Republica Moldova; |
|
Burca Rodica |
a.n. 1992, operator, dispecer, SA BTA 18, tel. 067631767, din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova; |
|
Caterenciuc Ludmila |
a.n. 1966, studii medii de specialitate, contabil, temporar neangajată, tel. 024821959, din partea Partidului Liberal; |
|
Dicusară Aliona |
a.n. 1979, studii superioare, psiholog, AOFM Criuleni, tel.069636959, din partea Partidului Democrat din Moldova; |
|
Gașper Larisa |
a.n. 1970, studii medii speciale, maistru, ȘP Criuleni, tel. 069961501, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Mîțu Olga |
a.n. 1972, studii universitare, secția cadre IMSP CS Criuleni, tel.069523242, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Mînzat Nina |
a.n. 1946, studii superioare, profesor LT Criuleni, tel. 078872478, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova |
|
Sînchetru Svetlana |
a.n.1980, studii universitare, contabil IMSP CS Criuleni, tel.068204056, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/2 Criuleni-Centru
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Bădănău Carolina |
a.n. 1972, studii medii speciale, Centru de zi Speranța, tel. 069536867, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Cociug Ana |
a.n. 1984, asistentă socială DASPF, tel. 069714535, din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova; |
|
Mardari Olga |
a.n. 1985, studii medii, agent Moldasig, tel, 069898110, din partea partidului Socialiștilor din Republica Moldova; |
|
Nazaret Lilia |
a.n. 1973, studii medii universitare, pedagog, școala primară Criuleni, tel. 069462813, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Rapcea Marcela |
a.n.1983, studii universitare, specialist superior DASPF, tel. 067174442, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Stamate Irina |
a.n.1954, studii superioare, inginer tehnolog, intendent Centru Speranța, tel. 068162995, din partea Partidului Liberal; |
|
Sulim Ana |
a.n. 1986, studii superioare, operator, SRL Ialoveni Gaz, tel. 069028094, din partea Partidului Democrat din Moldova; |
|
Vasilache Ecaterina |
a.n. 1952, studii superioare, LT Criuleni, intendent, tel. 068850652, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Zaporojeț Angela |
a.n. 1972, studii universitare, perceptor fiscal primăria or Criuleni, tel.069303279, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/3 Criuleni-Nord
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Bobeico Tatiana |
a.n. 1983, studii medii, casier Moldincombanc, tel. 069752150, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Iarovoi Rodica |
a.n. 1971,pedagog, școala primară Criuleni, tel. 060533371, din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova; |
|
Lichii Aliona |
a.n. 1975, studii medii, laborant SP Criuleni, tel. 069384691, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Lungu Viorica |
a.n. 1975, studii universitare, profesor LT Boris Dînga Criuleni, tel. , din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Loghin Angela |
a.n. 1968, studii medii speciale, contabil, cititor Union Fenosa, tel. 069507357, din partea Partidului Democrat din Moldova; |
|
Minciuna Viorica |
a.n. 1977, studii universitare, specialist DASPF, tel. 063557672, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Marus Aurora |
a.n. 1972, studii superioare, profesor LT Criuleni, tel. 069370408, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Palanciuc Elena |
a.n. 1983, studii superioare, pedagog, Centrul Speranța Criuleni, educator, tel. 068973043, din partea Partidului Liberal din Moldova; |
|
Șevcenco Ala |
a.n. 1957, studii medii, Centrul de cultură și tineret, vicedirector, tel. 069528591, din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/4 Ohrincea
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Cociug Maria |
a.n. 1987, cusutoreasă, SRL Codru Textil, tel. 060082736, din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova; |
|
Dima Valentina |
a.n.1973, studii superioare, profesoară LT, tel. 079186625, din partea partidului Socialiștilor din Republica Moldova; |
|
Grițco Boris |
a.n. 1961, studii medii, temporar neangajat, tel. 024837228, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Grițco Silvia |
a.n.1967, studii medii, asistent medical Ohrincea, tel. 024837228, din partea Consiliului orașenesc Criuleni; |
|
Iurcu Alexandru |
a.n. 1976, studii superioare, administrator SRL Valnicmar, tel. 068215807, din partea Partidului Liberal din Moldova; |
|
Sclifos Tatiana |
a.n.1965, studii medii, profesor, LT Criuleni, tel. 068376214, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Verlan Aliona |
a.n. 1966,studii medii, asistent medical CMF Ohrincea, tel. 024872220, din partea Partidului Democrat din Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/5 Bălăbăneşti
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Alea Tamara |
a.n. 1947, pensionar, tel.024832298, din partea consiliului local; |
|
Barbacaru-Condraticeva Natalia |
a.n. 1973, studii superioare, economist, concediu de îngrijirea copilului, tel. 069397230, din partea Partidului Liberal ; |
|
Cotoman Mihail |
a.n. 1982, meneger de transport, temporar neangajat, tel. 069705604, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Cebotari Alexei |
a.n. 1963, studii superioare, APL, tel. 079349247, din partea Consiliului comunal Bălăbăneşti |
|
Eni Rodica |
a.n. 1971, contabil, contabil, Gimnaziul Bălăbăneşti, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 068864935; |
|
Mazur Nicolae |
a.n. 1985, studii superioare, temporar neangajat, tel. 069168813; din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Perciuleac Maria |
a.n. 1963, pedagog, profesoară, Gimnaziul Bălăbăneşti, din partea Consiliului comunal Bălăbăneşti, tel: 068128125; |
|
Pavalachi Eugenia |
a.n. 1967, educator, director, Grădiniţa Bălăbăneşti, tel: 068037973, din partea consiliului local; |
|
Repede Elena |
a.n. 1975, studii medii, pedagog, educatoare grădiniţa Bălăbăneşti, tel. 060540585, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/6 Mălăieşti
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Barbacaru Lidia |
a.n. 1954, studii medii de specialitate, pensionară, tel. 069818819, din partea Partidului Liberal ; |
|
Cucu Natalia |
a.n. 1988, cusutoreasă, bucătar grădiniţa Bălăbăneşti, tel. 069454956, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Cotoman Valentina |
a.n. 1967, vînzătoare, lucrător social, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Criuleni, din partea Consiliului local, tel: 069267797; |
|
Perciuleac Mariana |
a.n. 1971, intendent, Grădiniţa de copii Bălăbăneşti, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 068410158; |
|
Racu Ludmilla |
a.n. 1983, studii superioare, profesoară LT Mălăieşti, tel. 078854651, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Sapojnic Ana |
a.n. 1986, studii medii, temporar neangajat, tel. 060496686, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Temciuc Galina |
a.n. 1963, operator, grefier, Primăria Bălăbăneşti, din partea Consiliului local, tel: 069675716, |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/7 Mălăieştii Noi
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Bulgari Lidia |
a..n 1959, studii superioare, contabil, asistent social, tel. 079823964, din partea consiliului local; |
|
Bileac Aliona |
a.n. 1977, educatoare, Grădiniţa de copii Bălăbăneşti, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 069382580; |
|
Cucu Serghei |
a.n. 1986, inginer în transport, temporar neangajat, tel. 068587926, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Perciuleac Liubovi |
a.n. 1963, studii superioare, secretar consiliul local Bălăbăneşti, tel 068379136; |
|
Rotari Angela |
a.n. 1981, studii medii , vînzătoare magazinul alimentar , tel. 068704318, din partea Partidului Liberal ; |
|
Tanas Uliana |
a.n. 1964, studii speciale, temporar neangajat’, tel. 069326870, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Vasiliţa Elena |
a.n. 1975, studii medii, bibliotecar LT Bălăbăneşti, tel. 069103778, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/8 Bălţata
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Bîcu Livia |
a.n. 1946, studii superioare, medic pediatru, asistentă medicală grădiniţa Bălţata, tel. 078057733, din partea Partidului Liberal ; |
|
Caciuala Vladislav |
a.n. 1995, studii medii, tempoprar neangajat, tel.069548853, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Gaitan Veronica |
a.n. 1970, pedagog, profesoară, Gimnaziul Băltata, din partea Consiliului comunal Bălţata, tel: 068595727; |
|
Gaureac Svetlana |
a.n. 1977, studii superioare, contabil, temporar neangajată, tel. 069552148, din partea Consiliului comunal Bălţata. |
|
Mihailiuc Valerii |
a.n. 1965, pensionar, tel. 069076062, din partea Consiliului local; |
|
Olievschi Ion |
a.n. 1950, studii superioare, inginer mecanic, pensionar, tel. 0692251533, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Rîbac Irina |
a.n. 1987, studii medii, patria Lukoil, bucătar, tel. 060275568, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Reuţchi Nadejda |
a.n. 1951, pedagog, paznic primăria Bălţata, tel. 079407237, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Tanas Lilia |
a.n. 1974, studii superioare, profesoară gimnaziul s. Bălţata, tel.068439238, din partea Consiliului local; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/9 Sagaidac
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Bragari Serghei |
a.n. 1963, studii medii, mecanic, parcul de troleibus nr.3 Chişinău, tel. 078936741, din partea consiliului local Bălţata; |
|
Gomeniuc Irina |
a.n. 1996, studii superioare necomplete, DPI Imobil LuxSRL, operatir, tel. 06874597, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Dubceac Svetlana |
a.n.1971, curier primăria Bălţata, tel. 068294886, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Mamaevschi Galina |
a.n. 1961, studii medii speciale, agronom, intendent grădiniţa decopii s. Bălţata, tel. 069415888, din partea Partidului Liberal ; |
|
Morari Maxim |
a.n.1995, studii medii, temporar neangajat, tel. 060889522 |
|
Păslari Larisa |
a.n. 1964, studii medii, vînzătoare, tel. 078124095, din partea Partidului Democrat din Moldova; |
|
Usatîî Ala |
a.n. 1956, stdii medii, tehnic-tehnolog, casnică, tel. 069138933, din partea consiliului local Bălţata; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/10 Boşcana
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Catan Svetlana |
a.n. 1959, contabil, bibliotecară, biblioteca publică Boşcana, din partea Consiliului comunal Boşcana, tel: 069564535; |
|
Bucatari Maria |
a.n. 1952, studii medii, pensionară, tel. 060709627, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Golovatîi Victoria |
a.n. 1985, pedagog, profesoară, Liceul Teoretic Boşcana, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 069804297; |
|
Iacub Tatiana |
a.n. 1959, studii superioare, pedagog, Liceul Teoretic Boşcana, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova, tel: 060150594; |
|
Petraşcu Aliona |
a.n. 1969, studii universitare, contabil primăria Boşcana, tel. 068719496, din partea Consiliului comunal Boşcana |
|
Sîrbu Viorica |
a.n. 1991, studii universitare, jurist, secretar consiliul local Boşcana, tel. 060885377, din partea Consiliului comunal Boşcana |
|
Staci Galina |
a.n.1964, studii medii, merceolog, lucrător social, DASPF, tel. 068810911, din partea Consiliului comunal Boşcana. |
|
Untila Elena |
a.n. 1981, studii medii, educatopr grădiniţa decopii Boşcana, tel. 068380677, din partea Partidului Liberal ; |
|
Untilă Emilia |
a.n. 1949, profesoară, pensioner, 068658307, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/11 Mardareuca
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Catan Ana |
a.n. 1985, pedagog, profesoară Liceul Teoretic Boşcana, din partea Consiliului comunal Boşcana, tel: 069703450; |
|
Damaschin Valeriu |
a.n.1960, studii medii speciale, pensionar, tel. 069952948, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Guzun Ana |
a.n. 1954, stdii medii, şef de gospodărie, Liceul Teoretic Boşcana, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 068377455; |
|
Leşan Tatiana |
a.n. 1960, aisitentă medicală, perceptor fiscal, Primăria Boşcana, din partea Consiliului comunal Boşcana, tel: 068348408; |
|
Rusu Natalia |
a.n. 1988, studii superioare, temporar neangajată, tel.069522328, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova |
|
Rotaru Cristina |
a.n. 1994, termoenergetica, studentă, tel. 068234011, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Sterpu Viorica |
a.n. 1972, stdii superiopare, pedagog, LT Boşcana, tel. 079714538, din partea Partidului Liberal ; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/12 Cimişeni
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Beschier Lilia |
a.n. 1983, stdii medii, dactilograf, temporar nengajat, tel. 079509909, din partea Partidului Liberal ; |
|
Cazac Valentina |
a.n. 1969, vînzătoare, lucrător social, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Criuleni, din partea Consiliului local Cimişeni tel: 069142259; |
|
Calancea Dorina |
a.n. 1981, studii superioare, contabil, primăria Cimişeni, tel. 068985013, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Platon Maria |
a.n. 1965, pedagog, secretar al Consiliului sătesc Cimişeni, Primăria Cimişeni, din partea Consiliului sătesc Cimişeni, tel: 069772876; |
|
Prinos Ecaterina |
a.n. 1988, studii superioare, operator-consultant Moldcel, tel. 076797976, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Saratean Marta |
a.n.1981, studii superioare, specialist fiscal, Primăria Cimișeni, din partea Consiliului local Cimişeni. |
|
Smoleac Dina |
a.n. 1992, studii superioare, ICS International serviceISDP, pecialist principal, tel. 069408547, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Solonaru Neonila |
a.n. 1995, studii medii, student, tel. 060071284, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova |
|
Rabei Carolina |
a.n. 1991, studii superioare, contabil IM „Salubrizare Cimişeni”, tel. , din partea consiliului local Cimişeni |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/13 Corjova
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Cîrlig Natalia |
a.n. 1966, grefier, specialist, Primăria Corjova, din partea Consiliului sătesc Corjova, tel: 0248 78238; |
|
Catărău Antonina |
a.n. 1976, studii medii, temporar neangajată, tel. , din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Chetruşca Mihai |
a.n. 1967, studii medii, lăcătuş Anenii Noi Gaz, tel. 069913922, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova |
|
Cîrlig Nadejda |
a.n.1974, studii medii, contabil, Primăria Corjova, te. 0248 78505, din partea Consiliului sătesc Corjova. |
|
Gore Axenia |
a.n. 1993, studii medii, II Gorcea, vînzătoare, tel. 068313686, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Gore Valentina |
a.n. 1960, studii medii de specialitate, contabil primăria Corjova, tel. 024878360, din partea Partidului Liberal ; |
|
Minciuna Zinaida |
a.n. 1954, bibliotecară, şefă, Biblioteca publică Corjova, din partea Consiliului sătesc Corjova, tel: 0248 78500; |
|
Platovschi Svetlana |
a.n. 1983, asistent social, asistent social, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Criuleni, din partea Consiliului sătesc Corjova, tel: 0248 78424. |
|
Semeniuc Vera |
a.n. 1973, pedagog, profesoară LT N.Donici, tel. 060465835, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/14 Coşerniţa
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Cibotari Svetlana |
a.n. 1969, studii superioare, pedagog, tel. 69494, din partea consiliului local Coşerniţa |
|
Cheptene Natalia |
a.n. 1972, pedagog, profesoară, Gimnaziul Coşerniţa, din partea Consiliului sătesc Coşerniţa, tel: 079130471; |
|
Gudima Mihaela |
a.n. 1997, studii medii, laborant, elevă, tel. 069829689, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Prodan Dina |
a.n. 1974, studii superioare, pedagog, tel. 70186, din partea consiliului local Coşerniţa |
|
Parfeni Aneta |
a.n. 1969, studii medii, temporar neangajat, tel. 024869280, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova |
|
Repede Elena |
a.n. 1969, studii medii, temporar neangajată, tel. 069549746, , din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Roibu Inga |
a.n. 1967, studii medii, croitoreasă, temporar neangajată, tel.024869352, din partea consiliului local Coşerniţa. |
|
Samoil Vera |
a.n. 1954, studii medii, pensionară, tel. 067578621, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Tipa Natalia |
a.n. 1983, studii superioare, educator, grădiniţa de copii s. Coşerniţa, tel. 069881961, din partea Partidului Liberal ; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/15 Cruglic
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Baluţel Natalia |
a.n. 1986, studii superioare, educatoare la grădiniţă, tel. 068680435, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Bocan Larisa |
a.n. 1971, bibliotecară, SRL Dudan Service, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 069950044; |
|
Cociug Liliana |
a.n 1968, studii universitare, profesoară LT Cruglic, tel. 66462, din partea consiliului local Cruglic |
|
Griţco Gheorghe |
a.n. 1997, student colegul de Viticultură, tel. 060300101, din partea Partidului Liberal ; |
|
Grecu Eugenia |
a.n. 1960, studii medii, vicepreşedinte COOP Cruglic, tel. 069042711, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Grecu Iurie |
a.n.1954, studii universitare, inginer-mecanic, intendent, LTCruglic, tel. 024866269, din partea consiliului local Cruglic. |
|
Mîrca Zinaida |
a.n. 1955, studii universitare, economist, asistent social DASPF, tel. 66508, din partea consiliului local Cruglic |
|
Postolachi Aliona |
a.n. 1972, studii medii specialitate, soră medicală CS, tel. 66359, din partea consiliului local Cruglic |
|
Zavtoni Andrian |
a.n. 1987, studii medii profesionale, antreprenor agricol, tel. 068248309, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/16 Dolinnoe
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Anton Eugeniu |
a.n. 1963, studii medii speciale, SRL ABS, electromontor, 067593384, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Bagrin Svetlana |
a.n. 1983, studii superioare, contabil SRL Lerango, tel. 079618625, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova |
|
Cazariz Elena |
a.n. 1953, bibliotecar, inginer primăria Dolinnoe, tel. 022316741, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Gomaniuc Valentina |
a.n. 1967, studii secundar generale, educatoare grădiniţa de copii Dolinnoe, tel. 316698, din partea consiliului local Dolinnoe |
|
Harcovciuc Anastasia |
a.n. 1990, psiholog, învăţătoare, Gimnaziul internat nr. 3 Chişinău, din partea Consiliului comunal Dolinnoe, tel. 078392969; |
|
Milicenco Grigore |
a.n. 1949, agronom, pensionar, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel:; |
|
Prudnecionoc Lilia |
a.n. 1964, medic veterinar, secretarul Consiliului comunal, Primaria Dolinnoe, din partea Consiliului comunal Dolinnoe, tel: 022 316606; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/17 Drăsliceni
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Chiperi Valentina |
a.n. 1969, economist, secretarul Consiliul comunal, Primaria Drăsliceni, din partea Consiliului comunal Drăsliceni, tel: 0248 73238; |
|
Guzun Eugen |
a.n. 1988, studii medii, temporar neangajat, tel. 068953948, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Moraru Vasile |
a.n. 1994, studii medii profesionale, staţia Lukoil, sudor, tel. 068762864, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Nichita Zinovie |
a.n. 1951, contabil, Consum Coop Drăsliceni, tel. 068779972, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Onica Alexandra |
a.n. 1953, studii medii , bibliotecară, biblioteca publică s. Ratuş, tel. 079728655, din partea Partidului Liberal ; |
|
Roşca Daria |
a.n. 1982, jurist, asistent social, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Criuleni, tel: 0248 73172; din partea Consiliului comunal Drăsliceni |
|
Spînu Eugenia |
a.n.1953, studii medii, șef, Biblioteca publică Drăsliceni, tel.024873451, din partea Consiliului comunal Drăsliceni. |
|
Ursu Parascovia |
a.n. 1971, studii medii speciale, contabil primăria Drăsliceni, tel. 73280, din partea Consiliului comunal Drăsliceni |
|
Ursu Maria |
a.n. 1988, studii superioare, profesora gimnaziul Drăsliceni, tel.069226523, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/18 Ratuş
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Cantaragiu Ludmila |
a.n. 1964, pedagog, profesoară, Gimnaziul Drăsliceni, din partea Consiliului comunal Drăsliceni, tel: 0248 73102 |
|
Chetruşcă Petru |
a.n. 1958, lucrător de cultură, director, Căminului cultural Ratuş, , tel: 0248 35535; din partea Consiliului comunal Drăsliceni |
|
Chircu Nadejda |
a.n.1971, studii superioare, educatoare grădiniţa Ratuş, tel.060661489, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Efros Irina |
a.n. 1982, studii medii, temporar neangajat, tel. 069716616, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Efros Ion |
a.n.1967, studii medii, specialist, Primăria comunei Drăsliceni, tel. 024873252, din partea Consiliului comunei Drăsliceni. |
|
Guzun Eugenia |
a.n. 1981, studii superioare, contabil, temporar neangajată, tel. 078494360, din partea Partidului Liberal ; |
|
Guzun Maria |
a.n. 1957, contabil, perceptor fiscal, Primăria Drăsliceni, din partea Consiliului comunal Drăsliceni, tel: 0248 73172; |
|
Lupaşcu Irina |
a.n. 1984, studii medii, IMSP Institutul Cardiologic, asistent medical, tel. 068717266, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Ursu Claudia |
a.n. 1956, contabil , Consum coop Drăsliceni, tel. 068283335, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/19 Dubăsarii Vechi - Est
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Barburas Vasile |
a.n. 1974, inginer silvic, specilaist tineret şi sport, Primăria Dubăsarii Vechi, din partea Consiliului sătesc Dubăsarii Vechi, tel: 068690307; |
|
Cerlat Natalia |
a.n 1973, studii universitare, învăţătoare clasele primare, din partea Consiliului sătesc Dubăsarii Vechi |
|
Coliba Eugenia |
a.n. 1972, studii medii, Centrul de plasament „Nadejda”, tel. 068278688, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Coșulschi Galina |
a.n.1954, studii inuversitare, pensionar, tel.024861396, din partea Consiliului sătesc Dubăsarii Vechi. |
|
Damaschin Liuba |
a.n. 1958, studii medii speciale lucrător social DASPF,tel. 060435615 din partea Consiliului sătesc Dubăsarii Vechi |
|
Popa Margarita |
a.n. 1986, studii superioare, profesor de limbi străine, LT N.Donici, s. Dubăsarii Vechi, tel. 068186658, din partea Partidului Liberal ; |
|
Slavenco Galina |
a.n. 1965, studii superioare , grădiniţa de copii or, Chişinău, educator, tel. 060533324, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Speianu Ana |
a.n. 1973, studii superioare, învăţătoare Şc primară Dubăsarii vechi, tel. 069790584, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Verebceanu Svetlana |
a.n. 1977, pedagog, profesoară LT N.Donici, tel. 069781700, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/20 Dubăsarii Vechi - Vest
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Florea Nina |
a.n.1959, studii superioare, AII Dubăsarii Vechi, contabil superior, tel. 079486227, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Golban Parascovia |
a.n. 1981, studii superioare, profesor de educaţie fizică, LT N.Donici, s. Dubăsarii Vechi, tel. 069589461, din partea Partidului Liberal |
|
Iacob Maria |
a.n. , studii superioare, contabil, tel. 076060021, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Leahu Victoria |
a.n. 1987, studii medii speciale, neangajat temporar, tel. 068071186, din partea consiliului local Dubăsarii Vechi |
|
Parcari Viorica |
a.n. 1973, studii superioare, LT Mălăieşti, profesor, tel. 068624614, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Nipomici Zinaida |
a.n.1965, contabil, temporar neangajată, tel. 024861538, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Novac Nelea |
a.n.1961, studii medii, specialist fiscal, Primăria Dubăsarii Vechi, tel.060132429, din partea consiliului local Dubăsarii Vechi. |
|
Speianu Natalia |
a.n. 1981, casnică, din partea consiliului local Dubăsarii Vechi, tel: 079284030. |
|
Vasiliţa Liubovi |
a.n. 1957, studii medii speciale, contabil, SRL Mais, tel. 061179140, din partea consiliului local Dubăsarii Vechi |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/21 Hîrtopul Mare
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Angheli Boris |
a.n. 1959, srudi medii, operator liceu,tel. 069625786, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Boaghe Raisa |
a.n. 1961, studii medii speciale, SRL Schit Agromex, contabil, tel. 068348632, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Busuioc Valentina |
a.n. 1962, studii medii , educatoare gradiniţa, tel. 069160549, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Ciobanu Zinaida |
a.n.1964, studii universitare, profesoară, LTHîrtopul Mic, tel.024872352, din partea Consiliului comunal Hîrtopul Mare. |
|
Istrati Mariana |
a.n.1977, studii universitare, director interimar gradiniţa de copii Andrieş, tel. 060805865, din partea Consiliului comunal Hîrtopul Mare |
|
Leahu Tamara |
a.n. 1962, studii medii, contabil, pensionar, tel. 069002358, din partea Partidului Liberal |
|
Matei Mihail |
a.n. 1949, studii universitare, profesor gimnaziul Hîrtopul Mare, tel. 50777, din partea Consiliului comunal Hîrtopul Mare |
|
Manciu Agnesia |
a.n. 1988, educator, gradiniţa de copii, tel. 068294545, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Racoviţ Mihai |
a.n. 1962, inginer, fermier Gospodărie Ţărănească, din partea Consiliului comunal Hîrtopul Mare, tel: 060492287. |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/22 Hîrtopul Mic
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Grate Silvia |
a.n. , studii superioare, profesoară, pensionară, tel. 069698723, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Grama Larisa |
a.n. 1963, studii superioare, profesor liceu, tel. 069458486, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Grati Valentina |
a.n. 1976, studii universitare, profesoară LT Hîrtopul Mic, tel. 069822876, din partea consiliului local Hîrtopul Mare |
|
Mardari Petru |
a.n. 1952, studii superioare, pedagog LT Hîrtopul Mic, director adjunct, tel. 068427506, din partea Partidului Liberal |
|
Matei Larisa |
a.n. 1949, contabil, AIE Hîrtopul Mic, tel 069591002, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Popescu Tatiana |
a.n. , studii universitare, profesoară, LTHîrtopul Mic, tel. 024850573, din partea Consiliului comunal Hîrtopul Mare. |
|
Stamati Teodor |
a.n. 1957, specialist, Primăria Hîrtopul Mare, din partea Consiliului comunal Hîrtopul Mare, tel: 0248 72317; |
|
Ţurcan Ecaterina |
a.n. 1960, pedagog, profesorară, Liceul Teoretic Hîrtopul Mic, din partea consiliului local Hîrtopul Mare, tel: 0248 72529. |
|
Vanica Ana |
a.n. 1957, studii medii speciale, pensionară, tel. 068251171, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/23 Hruşova
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Cotovici Ion |
a.n. 1959, şofer, şofer, Primăria Hruşova, din partea Consiliului comunal Hruşova, tel: 069093461 |
|
Cebotari Antonina |
a.n.1949, studii universitare, bibliotecară, Gimnaziul Hrușova, tel.068911425, din partea Consiliului comunal Hruşova. |
|
Grama Svetlana |
a.n. 1955, studii speciale, asistent medical, pensionară, tel. 068564566, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Mîndru Tatiana |
a.n. 1985, studentă, ULIM, din partea Consiliului comunal Hruşova, tel: 0248 069060845; |
|
Mazurchevici Ana |
a.n. 1964, studii medii speciale, pensionar, tel. 068158214, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Panuş Cristina |
a.n. 1987, economist, concediu de maternitate, tel 069810496, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Strijac Ecaterina |
a.n. 1955, pedagog, secretar, Consiliul local Hruşova, Primăria Hruşova, din partea Consiliului comunal Hruşova, tel: 069676428. |
|
Sterpu Chiril |
a.n. 1968, studii medii de specialitate, pedagog, gimnaziul Hruşova, tel. 079532967, din partea Partidului Liberal |
|
Reniţa Vasile |
a.n. 1969, studii medii, temporar neangajat, tel. 079172607, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/24 Işnovăţ
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Balan Diana |
a.n. 1984,frizer, temporar neangajată, 024877278, din partea consiliului local Işnovăţ |
|
Creciun Elena |
a.n. 1969, servitoare, 024877248, din partea consiliului local Işnovăţ |
|
Maxim Vasilisa |
a.n. 1957, studii medii speciale, pensionară, tel. 060260796, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Modrînga Victora |
a.n. 1981, studii superioare, pedagog, gimnaziul Işnovăţ, tel. 068270836, din partea Partidului Liberal |
|
Ninica Ion |
a.n.1979, studii medii, operatoar moară, tel. 068410995, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Soltanici Maia |
a.n. 1972, studii medii, lucrător socila primărie, tel. 060155167, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Savin Petru |
a.n. 1954, vînzător, pensionar, tel. 069298965, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Untilă Adelina |
a.n. 1988, studii superioare, temporar neangajată, tel.77147, din partea consiliului local Işnovăţ |
|
Țurcan Alina |
a.n.1967, temporar neangajată, tel.024877023, din partea consiliului local Işnovăţ. |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/25 Izbişte
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Griţco Viorica |
a.n. 1968, studii superioare, profesor de biologie, gimnaziul Izbişte, tel. 079561248, din partea Partidului Liberal |
|
Dăniţă Rodica |
a.n. 1987, studii superioare, educator grădiniţa Andrieş,tel. 068920502, din partea Consiliului sătesc Izbişte |
|
Mînza Mariana |
a.n. 1977, studii medii, antrteprenor agricol, tel. 068779462, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Popa Feodora |
a.n. 1961, studii medii, temporar neangajată, tel.069966322, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Rotari Elena |
a.n. 1953, studii medii, economist, pensionar, tel. 068301952, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Stanila Natalia |
a.n. 1986, pedagog, asistent social, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Criuleni, din partea Consiliului sătesc Izbişte, tel: 068355853; |
|
Sprincean Eduard |
a.n. 1997, temporar neangajat, tel. 069617880, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Ţîmbălari Liuba |
a.n. 1960, studii medii, secretar consiliul local Izbişte,tel. 67498 din partea Consiliului sătesc Izbişte |
|
Verdeș Viorica |
a.n.1967, studii medii, casnică, temporar neangajată, tel.069408893, din partea Consiliului sătesc Izbişte. |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/26 Jevreni
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Brînza Parascovia |
a.n. 1973, cusutoreasă, temporar neangajată, tel. 079893408, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Buga Larisa |
a.n.1967, studii medii, asistent medical, OMF Jevreni, tel.024868391, din partea Consiliului sătesc Jevreni. |
|
Jomiru Axenia |
a.n. 1965, pedagog, secretar, Consiliul local, Primăria Jevreni, din partea Consiliului sătesc Jevreni, tel: 0248 68227; |
|
Jerep Natalia |
a.n. 1980, studii medii , contabil, temporar neangajată, 68527, din partea Consiliului sătesc Jevreni |
|
Munteanu Natalia |
a.n. 1975, pedagog, educator, Grădiniţa Jevreni, din partea Consiliului sătesc Jevreni, tel: 0248 68541; |
|
Reulet Varvara |
a.n. 1968, studii medii, temporar neangajata, tel. 024868299, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Soltan Valeriu |
a.n. 1966, studii medii, temporar neangajat, tel. 078510132, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Soltan Nina |
a.n. 1965, studii medii, infirmieră, tel. 024868359, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Ţurcan Veronica |
a.n. 1982, studii superioare, profesor de lb şi lir romană, gimnaziul Jevreni director, tel. 068109816, din partea Partidului Liberal |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/27 Maşcăuţi - Est
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Boaghi Valentina |
a.n. 1960, studii mediii speciale, perceptor primăria Maşcăuţi, tel. 64321, din partea Consiliului sătesc Maşcăuţi |
|
Branişte Lidia |
a.n. 1961, pedagog, profesoară şcoala primară, tel. 068489817, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Carţîn Liuba |
a.n. 1963, finansist, contabil-şef, Primăria Maşcăuţi, din partea Consiliului sătesc Maşcăuţi, tel: 0248 64214; |
|
Cenuşa Mariana |
a.n. 1998, studentă, tel. 069925807, din partea Partidului Liberal |
|
Cebotari Maria |
a.n. 1966, studii medii speciale, contabil, temporar neangajata, tel. 068526167, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Jomiru Tatiana |
a.n. 1976, studii medii, grădiniţa de copii , dădacă, tel. 068126303, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Stratan Maria |
a.n. 1964, studii medii speciale, asistent social primăria Maşcăuţi, tel. 64972, din partea Consiliului sătesc Maşcăuţi |
|
Stratan Liuba |
a.n.1962, studii medii, contabil, Primăria Mașcăuți, tel.024864321, din partea Consiliului sătesc Maşcăuţi. |
|
Vascan Alexandru |
a.n. 1984, studii medii, temporar neangajat, tel.068747998, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/28 Maşcăuţi - Vest
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Albu Aurelia |
a.n. 1971, sudii superioare, profesoara, temporar neangajată, tel. 060279361, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Albu Eudochia |
a.n. 1950, studii medii, pensionară, tel. 068582788, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Cazacu Alexandru |
a.n. 1960, stdii superioare, director SRL Cazacu „Co, tel. 069245104, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Dolgu Maria |
a.n.1973, studii medii, educator, grădinița de copii, tel.024864630, din partea consiliului local Maşcăuţi. |
|
Eftodi Valentina |
a.n. 1981, stdii superiopare, profesor de limbă şi lit romana, gimnaziul Maşcăuţi, tel. 069653479, din partea Partidului Liberal |
|
Gîdilica Ana |
a.n. 1970, studii medii speciale, lucrător social primăria Maşcăuţi, tel. 64428, din partea consiliului local Maşcăuţi |
|
Morărescu Aurelia |
a.n. 1975, studii medii speciale, secretar consiliul local Maşcăuţi, tel. 64238, din partea consiliului local Maşcăuţi |
|
Mirca Agafia |
a.n. 1959, planificarea producţiei agricole, lucrător social, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Criuleni, din partea consiliului local Maşcăuţi, tel: 0248 64372; |
|
Solomon Tatiana |
a.n. 1978, pedagog, profesoară şcoala primară, tel. 069841451, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/29 Măgdăceşti - Nord
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Ciutac Oxana |
a.n. 1983, profesoară, LT Măgdăceşti, tel. 079583454, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Dragoman Andrei |
a.n.1957, studii medii, director Apă Canal Măgdăceşti, tel 069785108, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Efros Aliona |
a.n. 1983, asistent social, asistent social, Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Criuleni, din partea consiliului local Măgdăceşti , tel: 0248 34238; |
|
Leşan Nina |
a.n. 1986, studii medii, SA Frranzeluţa, vînzătoare, tel. 068801411, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Negură Mitrodora |
a.n. 1955, studii medii, vînzătoare, pensionară, tel. 024834690, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Spînu Viorica |
a.n. 1980, studii medii speciale, temporar neangajată, tel. 34398, din partea consiliului local Măgdăceşti |
|
Spînu Maria |
a.n. 1966, studii superioare, pedagog grădiniţa Măgdăceşti, metodist, tel. 060558026, din partea Partidului Liberal |
|
Spînu Antonina |
a.n.1978, studii superioare, bliotecar, Biblioteca Măgdăcești, tel.024834576, din partea consiliului local Măgdăceşti. |
|
Zavtoni Feodora |
a.n. 1979, educatoare, educatoare, Grădiniţa Măgdăceşti, din partea consiliului local Măgdăceşti, tel: 0248 34633. |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/30 Măgdăceşti - Sud
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Efros Victoria |
a.n. 1964, studii medii, educator, grădinița de copii, tel.024834633, din partea Consiliului sătesc Măgdăceşti. |
|
Guzun Lilia |
a.n. 1963, studii superioare, profesor LT Măgdăceşti, tel. 024834285, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Gîrlea Ecaterina |
a.n. 1986, studii superioare, educatoare grădiniţa Porumbeni, tel. 079109973, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Guzun Liuba |
a.n. 1974, asistentă medicală, asistent social, Centrul de Sănătate Măgdăceşti, din partea Consiliului sătesc Măgdăceşti, tel: 0248 34890; |
|
Guzun Sergiu |
a.n. 1980, studii superioare, director ÎM „ECO-RURAL PRIM „, tl. 060230025, din partea Partidului Liberal |
|
Lupaşcu Maria |
a.n. 1953, studii medii, pensionară, tel. 024834640, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Lupaşco Maria |
a.n. 1981, studii medii speciale, asistent medical CS Măgdăceşti, tel. 34890, din partea Consiliului sătesc Măgdăceşti |
|
Solotchi Feodosie |
a.n. 1986, studii superioare, specialist primăria Măgdăceşti, din partea Consiliului sătesc Măgdăceşti |
|
Ţurcan Veronica |
a.n. 1988, studii medii, receptor la hotel, tel. 079831399, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/31 Micleşti
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Butucel Angela |
a.n. 1971, studii medii, educator gr. Micleşti, tel. 069491445, din partea Partidului Liberal |
|
Didenco Matrionela |
a.n. 1998, elevă, LT Măgdăceşti, tel. 061071909, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Evtodiev Laurenţia |
a.n 1961, studii superiore, medic şef CMF Micleşti, tel. 079260359, din partea Consiliului comunal Micleşti |
|
Hamurar Ecaterina |
a.n. 1957, studii medii, pensionară, tel. 069123742, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Lisnic Nina |
a.n. 1954, studii medii speciale, bibliotecară biblioteca Micleşti, tel. 068595209, din partea Consiliului comunal Micleşti |
|
Morozan Silvia |
a.n. 1961, studii medii, vbînzătoare, temporar neangajată, tel. 069060052, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Railean Nina |
a.n. 1970, studii medii, asistent medical OFM Micleşti, tel. 069031651, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Turta Raisa |
a.n. 1966, contabil, perceptor fiscal, Primăria Micleşti, din partea Consiliului comunal Micleşti, tel: 024836012; |
|
Vieru Tatiana |
a.n.1963, studii medii, soră medicală, CMF Miclești, tel.069667800, din partea Consiliului comunal Micleşti. |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/32 Steţcani
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Enachi Natalia |
a.n. 1963, studii superioare, profesoară, director gimnaziu, tel. 069926897, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Giorgiuc Cristina |
a.n. 1994, studii superioare, vînzătoare II Veaceslav Procopenco, tel. 068013828, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Gatman Olga |
a.n. 1959, studii superioare, şef grădiniţă Steţcani, tel. 068374114, din partea consiliului comunal Micleşti |
|
Luchian Natalia |
a.n. 1983, studii medii, temporar neangajată, tel. 068040413, din partea Partidului Liberal |
|
Mutruc Maria |
a.n. 1966, studii medii, temporar neangajat, tel. 068262161, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Spătaru Raisa |
a.n. 1966, studii medii speciale, şef cămin cultural Steţcani, tel. 061125177, din partea consiliului comunal Micleşti |
|
Sprincean Doiniţa |
a.n. 1989, marfar, temporar neangajată, tel. 068464864, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/33 Oniţcani
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Bradescu Oxana |
a.n.1985, studii superioare, profesoară gimnaziul Oniţcani,tel. 068252544, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Caraman Nina |
a.n. 1952, studii superioare, pensionară, tel.069074605, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Iacub Valentina |
a.n. 1961, bibliograf, bibliotecară, Biblioteca publică Oniţcani, din partea Consiliului sătesc Oniţcani, tel: 0248 79362; |
|
Lopotenco Tatiana |
a.n. 1989, studii medii, bucătar, temporar neangajat, tel. 068568399, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Marandici Vera |
a.n. 1948, pedagog, laborantă, Liceul Teoretic Oniţcani, din partea Consiliului sătesc Oniţcani, tel: 0248 79451; |
|
Novacovschii Margarita |
a.n. 1966, tehnolog, Central „Vitamin”, tel. 079504396, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Straistari Anastasia |
a.n. 1986, studii universitare, sef, Biblioteca publică Onițcani, tel.024879495, din partea Consiliului sătesc Oniţcani. |
|
Tîrgolă Maria |
a.n. 1963, economist, secretar, Consiliul local, Primăria Oniţcani, din partea Consiliului sătesc Oniţcani, tel: 0248 79238. |
|
Vozian Zinaida |
a.n.1949, studii medii, învăţătoare, director gr. Coşerniţa, tel. 069881030, din partea Partidului Liberal |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/34 Paşcani
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Boaghe Andrei |
a.n. 1995, studii medii, constructor, temporar neangajat, tel. 060165241, din partea Partidului Liberal |
|
Cristian Elionora |
a.n. 1966, studii medii, pensionară, tel. 068708491, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Chiriţa Angela |
a.n. 1977, studii medii speciale, contabil II „Chiriţa Dragoş”, din partea Consiliului comunal Paşcani |
|
Guzun Aurel |
a.n. 1992, studii superioare, avocat, tel. 060536837, din partea Consiliului comunal Paşcani |
|
Jitar Agafia, |
a.n. 1956, studii medii speciale, pensionară, educator, tel. 068569524, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Tutunaru Natalia |
a.n. 1986, studii superioarte, temporar neangajată, tel. 079705834, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Tamaşciuc Eugeniu |
a.n. 1991, temporar neangajat, tel. 068681118, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/35 Porumbeni
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Barovscaia Lidia |
a.n. 1957, dactilograf, Institutul de Fitotehnie Porumbeni, din partea Consiliului comunal Paşcani, tel: 069924639; |
|
Boaghi Maria |
a.n. 1971, studii medii, contabil, magazin de materiale de construcţie, tel. 024873164, din partea Partidului Liberal |
|
Cazacu Nicolae |
a.n. 1998, studii medii, student, tel. 068617333, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Filimon Ina |
a.n. 1979, pedagogie primară, temporar neangajat, tel. 068663004, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Guzun Olesea |
a.n. 1985, studii superioare, temporar neangajat, tel. 067353130, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Lucaşenco Petru |
a.n. 1956, studii suprerioare, jurist, pensionar, tel. 068552424, din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Negrei Viorelia |
a.n.1968, studii superioare, educator, grădinița Porumbeni, tel.079548706, din partea Consiliului comunal Paşcani. |
|
Soltanici Galina |
a.n. 1958, controlor casier, ÎMGLC Porumbeni, din partea Consiliului comunal Paşcani, tel: 069911887 |
|
Ştirbu Ana |
a.n. 1948, pedagog, pensionară, din partea Consiliului comunal Paşcani, tel: 079767302. |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/36 Răculeşti
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Burciu Sofia |
a.n. 1957, pensionară, din partea Consiliului comunal Răculeşti, tel: 0248 75110; |
|
Buzgan Feodosia |
a.n.1959, educator, pensionară, tel. 024875151, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Cîrlan Tatiana |
a.n. 1983, studii medii,ajutor de educator gradiniţa Răculeşti, tel. 024875069, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Florea Oxana |
a.n. 1994, studii medii, , învăţătorm gimnaziul Răculeşti, tel. 069635392, din partea Partidului Liberal |
|
Golban Elena |
a.n. 1961, pedagog, profesoară, Gimnaziul Răculeşti, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 078553714; |
|
Golban Tatiana |
a.n. 1967, bibliotecară, Biblioteca publică Răculeşti, din partea Consiliului comunal Răculeşti, tel: 0248 75102. |
|
Sclifos Galina |
a.n. 1957, studii medii speciale, pensionară, tel.068368467, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/37 Bălăşeşti
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Buga Ana |
a.n. 1986, studii medii,bucătar gradiniţa Raculeşti, tel. 069371286, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Cebotari Ludmila |
a.n. 1985, studii medii, ajutor al educatorului gr. Bălăşeşti, tel. 060751861, din partea Partidului Liberal |
|
Gorpasin Ion |
a.n. 1962, studii superioare, pensionar,tel. 75569, din partea Consiliului comunal Răculeşti |
|
Roşca Aliona |
a.n. 1982, temporar neangajată, tel. 024875618, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Teacă Maria |
a.n. 1979, studii medii, bucătăreasă scoala s. Răculeşti, tel. 024875590, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Teacă Iurie |
a.n. 1970, studii medii, fermier, tel. 024875590, , din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Vozian Olga |
a.n. 1971, operator, şefă, Oficiul Poştal Bălăşeşti, din partea Consiliului comunal Răculeşti, tel: 0248 75330. |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/38 Rîşcova
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Bolduratu Raisa |
a.n. 1980, studii superioare, educatoare grădiniţa Rîşcova, tel. 068058731, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Goncear Dumitru |
a.n. 1950, filolog, secretar, Consiliul local, Primăria Rîşcova, din partea Consiliului sătesc Rîşcova, tel: 069171717; |
|
Mitrea Elena |
a.n. 1985, studii superioare, asistent social, profesor de educaţie fizică gimnaziul Rîşcova, tel. 060288766, din partea Partidului Liberal |
|
Sagaidac Tamara |
a.n. 1954, studii medii, pensionară, tel. 024876515, , din partea Partidului Democrat din Moldova |
|
Sagaidac Silvia |
a.n 1971, soră medicală OFM asistentă medicală, tel. 024876355, din partea Partidului Comunştilor din Republica Moldova; |
|
Todirca Galina |
a.n. 1955, studii universitare, director interimar gimnaziul Rîşcova, tel. 068178943, din partea Consiliului sătesc Rîşcova |
|
Vacariuc Serghei |
a.n. 1983, studii medii, tehnolog Orhei pădure, tel. 060438445, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/39 Slobozia-Duşca
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Boşcanean Angela |
a.n. 1970, pedagog, secretar, Consiliul local, Primăria Slobozia- Duşca, din partea Consiliului sătesc Slobozia-Duşca, tel: 069659529; |
|
Briziţchi Rodica |
a.n. 1980, asistentă socială, DASPF, şef serviciu ÎSD, tel. 068879951, din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova; |
|
Cauia Raisa |
a.n.1960, economist, contabil-şef, Primăria Slobozia-Duşca, din partea Consiliului sătesc Slobozia-Duşca, tel: 060043559; |
|
Caiua Liubovi |
a.n.1954, studii medii, temporar neangajată, tel.068843003, din partea Consiliului sătesc Slobozia-Duşca. |
|
Crudu Samoil Ana |
a.n. 1991, studii medii, temporar neangajată, tel. 079990973, din partea Partidului Liberal |
|
Iliescu Ina |
a.n.1983, studii superioare,directoare grădiniţa Slobozia Duşca, tel. 060298913, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Raciuc Natalia |
a.n. 1988, studii superioare, operator principal Centrul Informaţional agricol, tel. 069477588, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Stahi Aliona |
a.n. 1967, tehnician-organizator al lucrului de birou, specialist, Primăria Slobozia-Duşca, din partea Consiliului sătesc Slobozia-Duşca, tel: 069490235; |
|
Stahi Viorica |
a.n. 1977, contabil, vînzătoare, SRL „Agroenergia”, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 068626194. |
Biroul electoral al Secţiei de votare nr. 12/40 Zăicana
|
Numele, prenumele |
Profesia, funcţia, locul de muncă, denumirea organului care l-a propus |
|
Arseni Valeriu |
a.n. 1965, studii universitare, temporar neangajat, tel. 069613466, din partea Consiliului sătesc Zăicana |
|
Bejenari Tatiana |
a.n.1987, studii universitare, asistent social DASPF, tel. 069091422, din partea Consiliului sătesc Zăicana |
|
Boaghi Zinaida |
a.n. 1965, contabil, pensionară, din partea Partidului Democrat din Moldova, tel: 0248 71264; |
|
Crudu Igor |
a.n. studii medii, temporar neangajat, tel. 068156175, din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova; |
|
Crudu Snejana |
a.n.1982, studii universitare, ghid, Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală, tel.069971998, din partea Consiliului sătesc Zăicana. |
|
Grati Ion |
a.n. 1944, studii medii, pensionar, tel. 069339584, din partea Partidului Liberal |
|
Luchian Angela |
a.n. 1963, studii medii, contabil, IM Viitorul Zăicana, tel. 069603873, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova; |
|
Plămădeală Diana |
a.n. 1989, studii universitare, educator grădiniţa Zăicana, tel. 71658, din partea Consiliului sătesc Zăicana |
|
Vartic Ana |
a.n. 1969, soră medicală, tel. 068162395, din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova; |