Meniul paginii
Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Ministrul Apărării al Republicii Moldova cu o vizită de lucru în Criuleni
Publicat la: 15.03.2016   

La 15 martie curent, dl Anatolie ŞALARU, Ministrul Apărării al Republicii Moldova, a efectuat o vizită de lucru în raionul Criuleni, unde s-a întîlnit cu conducerea raionului, reprezentantul Guvernului  în raionul Criuleni, consilierii raionali, Administraţiile Publice Locale de nivelul I şi II, subdiviziunile Consiliului raional,  şi serviciile desconcentrate.

Scopul acestei vizite a fost de a cunoaşte situaţia din teritoriu şi de a discuta cu reprezentanţii autorităţilor publice locale despre problemele existente.

În cadrul acestei şedinţe, participanţii au abordat multiple subiecte, care au reflectat realităţile din sectorul militar din raion şi ţară. În special, s-au evidenţiat temele ce vizează condiţiile de trai din unităţile militare, comportamentul trupelor pacificatoare faţă de autorităţile publice, faţă de cetăţeni, prespectiva dezvoltării, modernizării armatei naţionale, problemele cu care se confruntă armata naţională, efectivele forţelor armate ale Moldovei în comparaţie cu alte state, problema acordării locurilor de trai pentru militari, calitatea pregătirii cadrelor militare.

Ministrul a informat publicul, despre priorităţile Ministerului  Apărării şi  reformele ce se petrec în sectorul militar ce vor contribui la îmbunătăţirea situaţiei.

 

Aparatul Preşedintelui raionului


Ultima redactare: 15.03.2016   
Accesări: 976


Alte Noutăți

Publicat la: 17.06.2021   
Accesări: 35
Publicat la: 16.06.2021   
Accesări: 30
Publicat la: 14.06.2021   
Accesări: 68
Publicat la: 11.06.2021   
Accesări: 90
Publicat la: 11.06.2021   
Accesări: 44
Publicat la: 11.06.2021   
Accesări: 28
Publicat la: 10.06.2021   
Accesări: 43
Publicat la: 10.06.2021   
Accesări: 43
Publicat la: 08.06.2021   
Accesări: 63
Publicat la: 07.06.2021   
Accesări: 105
Publicat la: 04.06.2021   
Accesări: 69
Publicat la: 03.06.2021   
Accesări: 48
Publicat la: 02.06.2021   
Accesări: 61
Publicat la: 31.05.2021   
Accesări: 194
Publicat la: 31.05.2021   
Accesări: 80

1 - 20 din 1266
Ultimele noutăţi
17.06.2021
Capriciile naturii
Recomandări

Utile