La 2 martie curent, în incinta Consiliului raional Criuleni, a avut loc o întîlnire cu dna Iuliania Zaharia, dna Silvia Caraman, dl Alexandru Pascal, reprezentanţi ai ONG-ului de Mediu, „Centrul Primului Ajutor” şi cu dl LiuJun, dl Călin Calancea reprezentanţi ai companiei chineze, în domeniul telecomunicaţiilor, „ZTE Corporation” în Moldova.
La întrunire au fost prezenţi dl Iurie Andriuţa, preşedintele raionului, dl Dionis Urîtu şi dl Vitalie Verebceanu, vicepreşedinţi ai raionului, dna Maria Boşcanean, şef Secţia Economie, dl Ion Lungu, şef Direcţia Construcții, Gospodărie Comunală și Arhitectură, dna Vera Anii, şef Direcţia Finanţe, dl Simion Cotovici, administrator Î.M. „Edilitate”.
În cadrul întîlnirii s-a discutat despre problemele cu care se confruntă raionul şi posibilităţile de colaborare în domeniul infrastructurii, eficienţei energetice, energiei regenerabile, protecţiei mediului înconjurător, gestionării deșeurilor, dezvoltării economice, precum și despre o posibilă colaborare întru crearea unui Centru de comunicare.
Avînd în vedere, experienţa de circa 10 ani a acestor organizaţii pe teritoriul Republicii Moldova, conducerea raionului speră la o colaborare fructuoasă, ce va permite implementarea unor proiecte importante în raion.
Aparatul Președintelui raionului