În data de 25 februarie 2016 la orele 10:00, în incinta Consiliului raional Criuleni a avut loc Întrunirea managerilor culturali din raionul Criuleni. La această şedinţă au participat: dl Oleg OGOR, vicepreşedinte al raionului Criuleni, dna Claudia ŞERŞUN, şef, Secţia Cultură şi Turism, specialiştii Secţiei, specialiştii Direcţiei Finanţe, directorii Caselor de Cultură, conducătorii formaţiilor artistice de amatori-model, şefii bibliotecilor publice, directorii Şcolilor de Artă, directorul Muzeului de istorie şi etnografie Criuleni şi dl Gheorghe MOTRICALĂ, redactor, ziarul Est-Curier.
În cadrul acestei întîlniri, au fost analizate problemele identificate în urma procesului de monitorizare şi evaluare a activităţilor instituţiilor din domeniu, avînd ca scop primordial sporirea vizibilităţii şi a transparenţei activităţii managerilor culturali de nivelul I.
S-au discutat aspectele ce ţin de proiectele culturale din anul 2016, retrospectiva festivalelor anterioare şi despre activităţile bibliotecilor publice şi a muzeelor din raionul Criuleni. Celor mai buni dintre cei prezenţi li s-au decernat diplome pentru activitate artistică notorie. Dl Oleg OGOR, le-a urat managerilor, multe aspiraţii şi succese în tot ceea ce fac, pentru dezvoltarea armonioasă a generaţiilor.
Spre final, specialiştii Secţiei Cultură şi Turism au mulţumit factorilor de decizie pentru suport şi participanţilor pentru implicare activă în procesul cultural din raion.
Aparatul Preşedintelul raionului