În data de 04 noiembrie 2015, dl Oleg Ogor, vicepreşedinte al raionului, a efectuat o vizită de lucru la ''Centrul raional de Cultură şi Tineret Gr. Sîrbu'' din or. Criuleni, cu scopul elucidării necesităţilor şi problemelor cu care se confruntă instituţia. Dna Claudia Şerşun, şef, secţia Cultură şi Turism, a constatat, demonstrînd sălile, cabinetele, că este nevoie de a schimba sala principală cu scena care este cartea de vizită a evenimentelor culturale, are un aspect învechit, luminile sunt puţine, este nevoie de o renovare, tavanul sălii de repetiţii este cu fisuri şi încălzirea propriu-zisă a ei este necesară, mobilierul din cadrul secţiei ar trebui adaptat şi schimbat, dl Vicepreşedinte a menţionat că, este oportun de inclus aceste aspecte în ’’Planul Strategic de dezvoltare social- economică a raionului Criuleni pentru anii 2016-2020’’, la fel a indicat că holul instituţiei ar trebui ornat cu elemente naţionale, cu expoziţii, pentru a face o zonă mai atractivă. Ceea ce ţine de subsolul insituţiei, Dumnealui a sugerat să se înlăture mobilierul vechi şi metalul uzat pentru a se face ordine.
La moment, scările din faţa Centrului raional de Cultură şi Tineret Gr.Sîrbu, sunt în proces de reparaţie, pentru anul viitor se vor face reparaţii semnificative pentru a oferi angajaţilor, copiilor de creaţie, locuitorilor raionului şi vizitatorilor o ambianţă plăcută de agrement spiritual şi cultural.
Aparatul Preşedintelui raionului