Prima pagină  »  Anunţuri
Anunţuri
Germania investeşte două milioane de euro în proiecte de infrastructură din Republica Moldova
Publicat la: 19.03.2018   

Vineri, 16 martie 2018, ora 11:00, în incinta sălii de conferințe „FORA Event Room”(adresa: or. Chișinău, str.Al. Pușkin, 12), Fondul de Investiții Sociale din Moldova a organizat un eveniment public în cadrul căruia autoritățile publice locale au fost anunțate despre lansarea Programului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” pentru anul 2018.

   La eveniment au participat Julia Monar, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova;  Diana Hedrich, manager de proiecte-secția dezvoltare regională și urbană (Europa de Est-Caucaz-Asia Centrală), în cadrul băncii germane KFW, Sergiu Guțu, reprezentantul KFW în RM, Mircea Eşanu, director executiv al FISM, reprezentanți ai autorităților publice locale de pe întreg teritoriul țării.

    Julia Monar- Ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova a informat că în anul 2003, Guvernul Federal al Germaniei a lansat programul  „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică”, pentru a oferi suport micilor orașe și comune. Astăzi demarăm împreună cea de a treia fază a programului, cu un volum de 2 milioane de euro. 

   În cadrul proiectului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” au fost realizate un număr total de 210 proiecte de dezvoltare comunitară în localităţi cu o populaţie de până la 20 de mii de locuitori din 20 de raioane din sudul şi nordul Republicii Moldova. Proiectele au urmărit dezvoltarea comunitară prin implementarea subproiectelor de infrastructură socială (şcoli, grădiniţe, sisteme de canalizare şi aprovizionare cu apă potabilă, drumuri etc.) şi stabilirea parteneriatului între comunităţile de pe ambele maluri ale râului Nistru cu un accent pe folosirea eficientă a energiei şi utilizarea resurselor energetice de alternativă.  

   Diana Hedrich, manager de proiecte-secția dezvoltare regională și urbană (Europa de Est-Caucaz-Asia Centrală), prezentă la eveniment, s-a arătat convinsă de succesul programului și a încurajat APL-urile să aplice la program: „Banca germană KFW finanțează proiecte investiționale din diferite sectoare . Valoarea maximă a granturilor oferite va fi de 75 mii de euro pentru localitățile rurale și 150 mii euro pentru orașe. Beneficiarii de granturi trebuie să asigure și contribuția comunității: cel puțin 15% din valoarea totală a proiectului pentru localitățile rurale și 30% - în cazul localităților urbane.

   Directorul executiv FISM, Mircea Eșanu a subliniat importanța contribuției Guvernului German în dezvoltarea proiectelor de infrastructură și eficiență energetică din RM. Astăzi anunțăm anunțul de lansare a Proiectului care va fi publicat în Monitorul oficial din 23 martie 2018. Formularele de aplicare pot fi expediate până pe data de 2 mai 2018, la adresa: office@msif.md.

   Ghidul Aplicantului și modele de formulare solicitate în concurs pot fi găsite pe site-ul FISM: http://fism.gov.md/ro/content/proiectul-infrastructura-sociala-si-eficienta-energetica-kfw-3.

 

 


Accesări: 275


Alte Anunţuri

Publicat la: 18.06.2018   
Accesări: 42
Publicat la: 11.04.2018   
Accesări: 96
Publicat la: 20.12.2017   
Accesări: 499

1 - 20 din 94
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile