Prima pagină  »  Anunţuri
Anunţuri
Centrul militar teritorial Străşeni. Secţia administrativ-militară (l.d.p. Criuleni)
Publicat la: 24.12.2015   

Muniţiile neexplodate din timpul războaielor sau conflictelor militare reprezintă pericol real pentru populaţie.

În perioada anilor 1992-2015, în Republica Moldova au decedat 28 de persoane, iar alte 31 au fost rănite, după explozia diferitor muniţii. Printre victime s-au numărat şi 12 copii, dintre care 7 au decedat.

De asemenea, în perioada amintită, echipele de deminare ale Armatei Naţionale au distrus peste 20 mii de obiecte explozive.

Potrivit Serviciului Geniu al Armatei Naţionale, majoritatea obiectelor explozive sunt depistate de localnici în timpul lucrărilor agricole iar atingerea acestora cu mîna sau cu alte obiecte este interzisă. Cetăţenii trebuie să cunoască faptul că este interzisă lovirea, mişcarea sau demontarea muniţiilor găsite în pămînt ori la suprafaţă, aprinderea rugurilor în apropiere de pînă la 100 m, lăsarea fără supraveghere pînă la sosire. În zonele în care există, sau se presupune că există, muniţii neexplodate, sînt interzise accesul persoanelor şi, în special, al copiilor, executarea de săpături manuale sau cu mijloace mecanice, executarea unor lucrări funciare, circulaţia vehiculelor, oamenilor sau animalelor.

În asemenea situaţii, cetăţenii sunt obligaţi:

a) să anunţe imediat:

-   Poliţia: tel. 0-248-20331, (sau 902)

-   Serviciul situaţii excepţionale: tel. 0-248-24073, (sau 901)

-   Secţia administrativ-militară (l.d.p. Criuleni): tel. 0-248-21471; 0-248-24019

b) să asigure protejarea locului depistării obuzului sau obiectului suspect.

Indiferent de starea fizică sau de vechimea elementului de muniţie, pericolul ca acesta să fie activ şi să explodeze este maxim. Prin urmare, orice operaţiune asupra muniţiei neexplodate trebuie să fie executată numai de către personalul specializat, cu respectarea strictă a procedurilor de securitate.


Accesări: 3091


Alte Anunţuri

Publicat la: 11.11.2019   
Accesări: 58
Publicat la: 08.10.2019   
Accesări: 140
Publicat la: 26.08.2019   
Accesări: 81
Publicat la: 22.08.2019   
Accesări: 46
Publicat la: 24.06.2019   
Accesări: 87
În timpul sezonului estival cea mai folositoare și plăcută odihnă este la râu, bazin acvatic, unde vă puteţi scălda şi plimba cu barca.
Publicat la: 14.06.2019   
Accesări: 213
Publicat la: 11.06.2019   
Accesări: 146
Publicat la: 19.05.2019   
Accesări: 120
Publicat la: 15.05.2019   
Accesări: 130
Publicat la: 23.04.2019   
Accesări: 192

1 - 20 din 147
Ultimele noutăţi
11.11.2019
ANUNȚ
Recomandări

Utile