Cupa Republicii Moldova la fotbal amator a ajuns la faza sferturilor de finală. Competiția, care a adunat cele mai bune 20 de echipe din asociațiile raionale, municipale și regionale din țară, și-a stabilit cele 8 formații care vor continua lupta pentru reprezenta Moldova în UEFA Regions' Cup 2024.
Reamintim că selecționata raionului Criuleni în urma tragerii la sorți a jucat pe data de 14 aprilie pe teren propriu cu echipa ARF UTA Găgăuzia. Echipa raionului Criuleni susținută de suporteri din mai multe localități din raion, a învins cu scorul de 3-2. În meciul retur care s-a jucat pe data de 28 aprilie în deplasare în satul Copceac echipa noastră a remizat scor 2-2. Antrenorii echipei noastre sunt Onica Vitalie și Ursu Marin. Astfel echipa raionului Criuleni (Asociația raională de Fotbal) sa calificat în etapa sferturilor de finală. Meciurile din sferturile de finală vor avea loc pe 19 mai (acasă) și 26 mai (deplasare) cu echipa ARF Anenii Noi. Finala competiției este programată pentru 23 iunie.
Consiliul raional Criuleni felicită echipa și dorește succes în continuare!