Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Recepția la terminarea lucrărilor de reparație capitală a blocului A, al gimnaziului din s. Rîșcova
Publicat la: 16.07.2019   

    La solicitarea administrației gimnaziului din s. Rîșcova, la data de 16 iulie a fost convocată comisia de recepție la terminarea lucrărilor a obiectului „Reparația capitală a blocului A, al gimnaziului din s. Rîșcova”.

   Astfel, comisia în următoarea componență: dl Ivan Lungu, șef, Direcția Construcții, Gospodărie Comunală și Arhitectură; dl Veaceslav Vatamaniuc, arhitect-șef; dl Ștefan Bejan, inspector principal al Inspecției Teritoriale în Construcții; dl Vadim Popovici, Secția Situațiii Excepționale, dl Ion Puică, Centrul de Sănătate Publică Criuleni, Rodion Popescu, Inspecția pentru Protecția Mediului Criuleni, antreprenorul, responsabilul tehnic și administrația instituției, s-a deplasat la fața locului pentru evaluarea lucrărilor efectuate.

    Ca urmare a deplasării la fața locului comisia a constatat că lucrările încă nu sunt finalizate. Fiecare membru al comisiei s-a expus asupra neregularităților depistate, care urmează a fi înlăturate de către persoanele responsabile până la recepția finală a obiectului menționat.

 

 

 


Ultima redactare: 17.07.2019   
Accesări: 146


Alte Noutăți

Publicat la: 22.08.2019   
Accesări: 15
La data de 22 august, în incinta Consiliului raional Criuleni s-a petrecut...
Publicat la: 22.08.2019   
Accesări: 20
La data de 22 august vicepreședintele raionului dl Vitalie Verebceanu...
Publicat la: 21.08.2019   
Accesări: 31
La data de 21 august, vicepreședintele raionului dl Vitalie Verebceanu...
Publicat la: 21.08.2019   
Accesări: 36
La data de 21 august, vicepreședintele raionului dl Vitalie Verebceanu
Publicat la: 20.08.2019   
Accesări: 39
La data de 20 august, președintele raionului...
Publicat la: 15.08.2019   
Accesări: 81
La data de 15 august, în fiecare an, este sărbătorită...
Publicat la: 15.08.2019   
Accesări: 69
La data de 15 în vizită la...
Publicat la: 15.08.2019   
Accesări: 44
La data de 15 august, președintele raionului, dl Ion Țurcan...
Publicat la: 12.08.2019   
Accesări: 66
În după amiaza de vineri 9 august, în conformitate cu agenda de lucru a Consiliului raional Criuleni...
Publicat la: 12.08.2019   
Accesări: 58
La data de 12 august a avut loc ședința operativă cu șefii direcțiilor, secțiilor...
Publicat la: 08.08.2019   
Accesări: 76
La data de 8 august, curent, în sala de şedinţe a Consiliului raional Criuleni...
Publicat la: 08.08.2019   
Accesări: 113
În zilele de 6-7 august curent, pentru deblocarea situației...
Publicat la: 07.08.2019   
Accesări: 48
La multiplele solicitări ale locuitorilor și oaspeților orașului Criuleni și la inițiativa...
Publicat la: 05.08.2019   
Accesări: 63
Verile tot mai secetoase îi determină pe fermierii din toată țara să caute...
Publicat la: 02.08.2019   
Accesări: 56
La data de 1 august, în sala de ședințe a Consiliului raional Criuleni...
Publicat la: 31.07.2019   
Accesări: 68
La data de 30 iulie, în vizită la președintele raionului Criuleni
Publicat la: 31.07.2019   
Accesări: 45
La data de 31 iulie, în incinta Consiliului raional Criuleni a avut loc...
Publicat la: 30.07.2019   
Accesări: 47
Având în vedere lucrările de reparație...
Publicat la: 30.07.2019   
Accesări: 56
La data de 30 iulie, președintele raionului, dl Ion Țurcan ...

1 - 20 din 880
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile