Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
Festivalul raional al cântecului, colindului și obiceiului pascal „HRISTOS A ÎNVIAT”
Publicat la: 29.04.2019   

       Tradițional, a doua zi de Paști, 29 aprilie de către Secția Cultură a Consiliului raional Criuleni, în colaborare cu Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari și primăria s. Slobozia-Dușca a fost organizat festivalul raional al cântecului, colindului și obiceiului pascal „HRISTOS A ÎNVIAT”.

    Oaspeții festivalului au fost președintele raionului dl Ion Țurcan, protopopul, preotul Tudor Pelin, directorul general al Centrului Național de Conservare și Promovare al Patrimoniului Cultural Imaterial al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dna Diana Dicusară, primarul s. Slobozia-Dușca dl Sergiu Istrati, șefa Secției Cultură și Turism, dna Valentina Bobeico care au adus mesaje de felicitare cu ocazia sfintelor sărbători de Paști tuturor prezenților, dorindu-le sănătate, prosperitate și noi realizări și au mulțumit colectivelor pentru prestație.

    În festival au participat 11 ansambluri folclorice și 2 coruri bisericești. La fel au participat 9 meșteri populari cu expoziții tematice și 8 gospodine cu expoziția ”COLIVEI”.

      De menționat că în festival a fost masiv prezentă tânăra generație fapt ce ne bucură și ne insuflă credință că obiceiul pascal va dăinui în timp.

 


Ultima redactare: 01.05.2019   
Accesări: 67


Alte Noutăți

Publicat la: 22.05.2019   
Accesări: 47
La data de 22 mai în incinta Centrului raional de Cultură și Tineret...
Publicat la: 22.05.2019   
Accesări: 49
La data de 22 mai...
Publicat la: 21.05.2019   
Accesări: 55
La data de 21 mai în s. Cruglic ...
Publicat la: 21.05.2019   
Accesări: 40
La data de 21 mai, președintele raionului...
Publicat la: 21.05.2019   
Accesări: 34
La data de 21 mai președintele raionului...
Publicat la: 20.05.2019   
Accesări: 46
La data de 19 mai în incinta Centrului raional de Cultură și Tineret „Grigore Sîrbu”....
Publicat la: 20.05.2019   
Accesări: 49
La data de 20 mai a avut loc ședința operativă
Publicat la: 18.05.2019   
Accesări: 58
La data de 18 mai în vizită de lucru..
Publicat la: 17.05.2019   
Accesări: 60
La data de 17 mai în vizită la președintele raionului Criuleni...
Publicat la: 17.05.2019   
Accesări: 82
La data de 17 mai 2019, pe teritoriul școlii profesionale...
Publicat la: 16.05.2019   
Accesări: 86
La inițiativa președintelui raionului Criuleni...
Publicat la: 14.05.2019   
Accesări: 117
La data de 14 mai, în vizită de lucru la Consiliul raional Criuleni s-a aflat o delegație din China...
Publicat la: 13.05.2019   
Accesări: 85
La data de 13 mai, în sala mică a avut loc ședința...
Publicat la: 12.05.2019   
Accesări: 57
Publicat la: 12.05.2019   
Accesări: 58
Duminică 12 mai, președintele raionului dl Ion Țurcan, a întreprins ...
Publicat la: 10.05.2019   
Accesări: 127
La 9 mai la Criuleni și în localitățile din Republica Moldova au avut loc un șir de evenimente consacrate Zilei Europei și Zilei Victoriei asupra fascismului...
Publicat la: 10.05.2019   
Accesări: 50
În seara zilei de 9 mai în incinta Centrului Raional de Cultură și Tineret „Grigore Sîrbu” s-a desfășurat...
Publicat la: 10.05.2019   
Accesări: 37
Lucrările de reparație a drumurilor...
Publicat la: 08.05.2019   
Accesări: 15
La data de 8 mai, în sala mică a Consiliului raional Criuleni
Publicat la: 07.05.2019   
Accesări: 179
La data de 7 mai 2019, cu începere de la orele 10:00...

1 - 20 din 804
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile