Meniul paginii
Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
MARATONUL INTELECTUAL 2018
Publicat la: 12.04.2018   

Astăzi, 12 aprilie 2018, în sala de ședințe a Consiliului raional Criuleni, a avut loc tradiționalul eveniment „Maratonul intelectual”, ediția a XII-a, în cadrul căruia au fost nominalizați dascălii, învingătorii concursului raional „Pedagogul anului” și elevii care au muncit și au obținut locul I la olimpiada școlară pe obiecte, etapa raională, împeună cu profesorii lor.

   La eveniment au fost prezenți: președintele raionului Criuleni, dl Veaceslav Burlac, vicepreședintele raionului Criuleni, dna Ala Ungurean, șeful Direcției Educație, dl Vladimir Soltanici, colaboratorii direcției, manageri școlari, profesori și elevi.

   Conducerea raionului a adus sincere felicitări elevilor, care au obținut rezultate frumoase la olimpiada școlară, nivel raional, cadrelor didactice, care au ghidat acești elevi și colaboratorilor Direcției Educație, care au desfășurat buna organizare a concursurilor școlare la nivel de raion.

   La rândul său, dl Soltanici Vladimir, șeful Direcției Educație, și-a exprimat recunoștința către administrația raionului pentru susținerea substanțială în organizarea festivității și suportul oferit elevilor inteligenți și dotați, investind, astfel, în prezentul și viitorul nostru.

 


Ultima redactare: 12.04.2018   
Accesări: 1270


Alte Noutăți

Publicat la: 15.03.2024   
Accesări: 195
Publicat la: 14.03.2024   
Accesări: 96
Publicat la: 26.02.2024   
Accesări: 137
Publicat la: 26.02.2024   
Accesări: 62
Publicat la: 23.02.2024   
Accesări: 92
Publicat la: 23.02.2024   
Accesări: 67
Publicat la: 13.02.2024   
Accesări: 122
Publicat la: 30.01.2024   
Accesări: 139
Publicat la: 26.01.2024   
Accesări: 117
Publicat la: 24.01.2024   
Accesări: 79
Publicat la: 23.01.2024   
Accesări: 102
Publicat la: 23.01.2024   
Accesări: 100
Publicat la: 16.01.2024   
Accesări: 86
Publicat la: 15.01.2024   
Accesări: 137
Publicat la: 10.01.2024   
Accesări: 150
Publicat la: 29.12.2023   
Accesări: 224
Publicat la: 29.12.2023   
Accesări: 74
Publicat la: 21.12.2023   
Accesări: 135

1 - 20 din 1746
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile