Prima pagină  »  Noutăți
Noutăți
9 MAI-ZIUA VICTORIEI ASUPRA FASCISMULUI
Publicat la: 11.05.2017   

Pe data de 9 Mai, curent la complexul Memorial din orășelul Criuleni a fost comemorată Ziua Victoriei asupra fascismului și Ziua Europei.

La eveniment au participat: președintele raionului Criuleni dl Veaceslav Burlac, vicepresedinții raionului, dl Vitalie Verebceanu și dna Ala Ungurean, angajații consiliului raional, primăriei, Inspectoratului de Poliție, Secției Situații Exceptionale, Secției administrativ-militare Criuleni, serviciilor desconcentrate, profesori și veterani.

Secția Cultură și Turism a Consiliului raional împreună cu elevii de la școala primară din Criuleni au prezentat un program artistic, iar elevii de la Liceul Teoretic ,, Mihai Stratulat” Boșcana au prezentat un recital de poiezii consacrate acestui eveniment.

Parohul Bisericii sf.,,Mihail și Gavriil”, Ion a susținut un serviciu divin în memoria celor căzuți în cel mai sacru război.

La finele Mitingului de către criuleneni au fost depuse flori în semn de respect pentru vitejia , sacrificiul, devotamentul, patriotismul demonstrat de către pămîntenii noștri  în cel de al II-lea  Război Mondial (1941-1945).


Ultima redactare: 19.05.2017   
Accesări: 287


Alte Noutăți

Publicat la: 11.08.2017   
Accesări: 107
În data de 10 august 2017, în sala mare de ședinte a Consiliului raional Criuleni, sub patronajul dlui Veaceslav Burlac, președintele raionului Criuleni a fost gazda unei platforme de discuții cu onorabilii oaspeți ai raionului: dl Costică Macaleți, președintele Consiliul Județian Botoșani, dna Otilia Moruz, director executiv, Direcția Dezvoltare și Promovare, dl Maricel Țăruși, consilier al președintelui UCRM
Publicat la: 09.08.2017   
Accesări: 476
Astăzi, 09 august 2017, în raionul Criuleni cu o vizită oficială se află delegației din România, județul Botoșani.
Publicat la: 02.08.2017   
Accesări: 115
Astăzi, 2 august 2017, Președintele raionului Criuleni dl Veaceslav Burlac a primit în vizită o delegatie de aproximativ 20 copii din Mioveni, județul Argeș.
Publicat la: 31.07.2017   
Accesări: 98
Președintele raionului Criuleni, dl Veaceslav Burlac a avut o vizită de lucru în județul Argeș. În timpul vizitei președintele s-a intîlnit cu conducerea consiliului județian Argeș , dl Dan Manu și vicepreședintele dna Simina Brătulescu.
Publicat la: 31.07.2017   
Accesări: 93
La data de 28 iulie 2017, a avut loc ședință de organizare a Consiliului Economic pe lîngă Președintele raionului, această ședință a fost inițiată după modelul Consiliului economic pe lîngă Prim-ministrul Republicii Moldova, o asemenea subdiviziune este o premieră pentru Moldova.
Publicat la: 26.07.2017   
Accesări: 132
Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei din cadrul Consiliului raional Criuleni își exprimă profunda apreciere Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care prin colaborare cu CCF Moldova a realizat și desfășurat studiul,, Sistemul Alocații Sociale și Copiii”, fiind petrecut în incinta Consiliului raional Criuleni, la data de 25 iulie 2017.
Publicat la: 25.07.2017   
Accesări: 435
La data de 24 iulie 2017, în sala de ședințe a Consiliului raional a fost organizat o ședință comună cu dna Valentina Rotaru, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și dl Boris Știubei, șef Secția Fondul Funciar al Ministerului Agriculturii.
Publicat la: 21.07.2017   
Accesări: 93
Astăzi, 21 iulie 2017, în sala de ședințe a Consiliului raional a fost organizat seminarul instructiv cu lucrătorii sociali, din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei, Serviciul Îngrijire Socială la Domiciliu.
Publicat la: 19.07.2017   
Accesări: 207
La 18 iulie 2017, în sala de ședințe a Consiliului raional, a avut loc o întîlnire cu dl Ion Parea, viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.
Publicat la: 19.07.2017   
Accesări: 168
Marți,18 iulie 2017, Președintele raionului Criuleni dl Veaceslav Burlac, a avut o vizită de lucru în Județul Neamț. În cadrul vizitei s-a întîlnit cu dl Ionel Arsene, Președintele Consiliului jedețian Neamț.
Publicat la: 18.07.2017   
Accesări: 193
La 16 iulie 2017, în s. Măşcăuţi, r. Criuleni, a avut loc Festivalul raional concurs al rapsodului popular, ed. a IV-a, „Pe dealul Chiclăului”. Ediţia a fost organizată de către Secţia Cultură şi Turism a Consiliului Raional Criuleni în colaborare cu primăria s. Măşcăuţi. În această zi a fost sărbătorită şi ziua satului, 581 ani de la prima atestare.
Publicat la: 18.07.2017   
Accesări: 66
Luni, 17 iulie 2017, dna Valentina Rotatu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova s-a deplasat în raionul Criuleni pentru a efectua o vizită de lucru la Inspectoratul de Poliție Criuleni și SA BTA nr.18.
Publicat la: 17.07.2017   
Accesări: 108
La data de 15 iulie 2017, în incinta Consiliului raional Criuleni a avut loc o vizită de lucru a reprezentanților Companiei coreene ,,ÎCS Choice Farma” SRL la Criuleni.
Publicat la: 11.07.2017   
Accesări: 158
Vineri, 07 iulie 2017, orașul Criuleni a fost înecat de ape, iar zeci de familii au rămas fără adăpost. Mai mult, doi oameni și-au pierdut viața în urma unui accident rutier, iar altul a fost înghițit de apele Nistrului
Publicat la: 05.07.2017   
Accesări: 819
La data de 05 iuluie 2017,în incinta Consiliului raional a avut loc o vizită de lucru a unei echipe de investitori.
Publicat la: 05.07.2017   
Accesări: 157
Și-au amintit de tradiţiile strămoşeşti, au interpretat cântece patriotice şi au purtat cu mândrie haine naţionale. Este vorba despre locuitorii din Jevreni, Criuleni, acolo unde s-a organizat cea de 13-a ediţie a Festivalului Portului Naţional.
Publicat la: 04.07.2017   
Accesări: 180
La data de 07.07.2017 pe teritoriul raionului Criuleni vor fi desfăşurate aplicaţii demonstrative la protecţia civilă.
Publicat la: 04.07.2017   
Accesări: 142
De la începutul sezonului estival pe teritoriul raionului Criuleni au fost înregistrate 4 cazuri de înec.
Publicat la: 30.06.2017   
Accesări: 156
Astăzi, 30 iunie 2017, a avut loc seminarul cu tematica ,,Atitudini greșite ale părinților în dezvoltarea comportamentelor copiilor.”
Publicat la: 29.06.2017   
Accesări: 228
Astăzi, 29 iunie 2017, a avut loc ședința Comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate. În cadrul ședinței, membrii comisiei au examinat 11 chestiuni:

1 - 20 din 506
Ultimele noutăţi
Recomandări

Utile